Plasticul. Cum scăpăm de el?

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email
Descoperite la începutul secolului XX, materialele plastice sunt folosite pe o scară extrem de largă, fiind pe de o parte o binecuvântare tehnologică iar pe de altă parte un dezastru ecologic.
Dacă producția de plastic a crescut de peste 20 de ori comparativ cu anii ’70, ajungând anual la peste 320 milioane de tone, se estimează că această creștere va continua într-un mod alarmant iar în 2050 se vor depășii 1000 milioane (1.000.000.000) tone de material plastic.
A renunța la plastic (și la deșeuri în general) sună foarte complicat în contextul în care aproape tot ceea ce cumpărăm este ambalat în plastic sau alt material care nu poate fi reciclat.

Știai că doar 5% din plastic este reciclat eficient, în timp ce 40% din plastic ajunge la groapa de gunoi, iar mai bine de 30% ajunge direct în oceane și în natură?

Și totuși, ce facem cu plasticul?

„Zero waste life” se referă în principal la o serie de principii care au la bază refolosirea obiectelor, astfel încât să fie redusă cantitatea de gunoi pe care un individ o generează. A trăi după principiile zero risipă nu aduce beneficii doar asupra mediului, ci și asupra economiei locale (prin cumpărarea produselor locale) și a comunității (alimentele pot fi donate și redistribuite către cei care au nevoie mare de ele).
Un prim pas pe care il putem face cu totii este sa inlocuim produsele din plastic pe care le folosim zilnic cu variante realizate din materiale biodegradabile/compostabile.

Recomandările noastre:

  1. Refuză paiele din plastic
Data viitoare când comanzi o băutură, refuză paiele din plastic. Sau măcar cere să fie înlocuite cu paie de baut realizate din hartie. Paiele din hârtie au fost testate pentru observarea procesului de descompunere iar după câteva ore de stat în lichid, acestea încep să se înmoaie, iar după câteva zile să înceapă să se descompună.
 
  1. Refolosește ambalajele pentru alimente
Fie că faci cumpărături de la supermarket sau din piață, fi cu mare băgare de seamă câte pungi folosești. Cu toții putem reduce cantitatea de plastic dacă suntem atenți la ce produse cumpărăm și cum le ambalăm (dacă sunt la vrac). În plus, magazinele importante practică taxe din ce în ce mai mari pentru ambalajele din plastic pentru a descuraja consumul lor.
 
  1. Folosește sticle refolosibile
La birou sau acasă folosește sticle refolosibile. Nu este doar o metodă prin care vei utiliza mult mai puține recipiente PET dar în esență vei economisi destul de mulți bani făcând această alegere. Dacă la birou consumi apă de la dozatoarele de apă (NU paharelor din plastic de unică folosință!) acasă vei putea monta un filtru de apă la unul din robineți și vei avea acces la o sursă de apă potabilă și revigorantă.
 
  1. Folosește un pahar de cafea refolosibil
Cafeaua TO-GO presupune că ești în mișcare, deci nu ai prea mult timp de pierdut. În ton cu acest principiu poți folosi un pahar refolosibil sau un termos pentru cafeaua ta. Exceptând momentele când alegi să îți servești cafeaua în cafenea, poți oricând să ceri prepararea ei în propriul tău pahar. Pe lângă faptul că e mai igienic fiindcă îți poți curăța paharul în propriul stil și la temperaturi înalte, multe cafenele oferă o reducere băuturii tale dacă folosești propriul pahar.
 
  1. Renunța la tacâmurile de unică folosință
Atunci când mâncăm pe fugă, ajungem să primim o punguliță cu tacâmuri din plastic pe care trebuie să le folosim cu multă atenție fiindcă se rup foarte ușor și fără să îți dai seama ajungi să mesteci o parte din ele. Nu puține au fost cazurile în care aceste tacâmuri au provocat răniri serioase ale celor ce le foloseau și au dus la intervenții medicale mai mult sau mai puțin complicate.
Îți recomandăm să ai tot timpul în geantă sau în mașină fie un set de tacâmuri, fie un briceag cu furculiță, astfel vei o siguranță în ceea ce privește proveniența și igiena tacâmurilor.
 
  1. Cumpără la vrac
Una dintre modalitățile prin care putem reduce utilizarea unei catități considerabile de plastic este înlocuirea produselor ambalate individual cu cele la vrac. Începând cu legume, fructe, semințe, cereale și până la dulciuri, supermarketurile oferă variante și la vrac, la prețuri cu mult mai avantajoase.
Ajungi să plătești poate chiar cu 50% mai puțin doar pentru că ai ales să nu plăteși ambalajul și marca și ai ales să faci cumpărături în mod inteligent.
Trebuie să înțelegem faptul că nu plasticul trebuie înlocuit ci stilul nostru al achizițiilor și stilul de viață trebuie modernizate și realizate într-un mod inteligent.

Tu cum înlocuiești plasticul? Spune-ne mai jos în comentarii!

O zi tare ca piatra!

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din Catalogul Rockha